întorc oglinda îți văd chipurile traversând camera
fiecare pe muchia lui
fiecare spunând altă versiune a istoriei tale

apariții bizare îți iscălesc numele pe mâneca mea
pe tivul rochiei pe linia pantofului
refuz această însemnare
refuz să fiu doar un loc în care tu rămâi amprentat

îmi încolăcesc trupul îl înghesui în lada de amintiri
mă plastific până în dimineața când vei descoperi
că ești viu aici în mine precum inima
și vei simți acea senzație tulbure de apă întoarsă în ochi

da singuri în corpul meu ne (re)cunoaștem ne iubim
nu nu murim
nu murim așa
ca o memorie stranie în care se dizolvă amănuntele
nu murim
doar ne este prea frig uneori în triunghiul nostru fragil

întorc oglinda
îmi văd chipurile luând la nesfârșit chipurile tale