trec prin tine ca printr-un oraș fără intersecții
străzi paralele chipuri desfigurate de violență
mă chircesc o secundă îmi e sete
mă cufund sub pleoapele tale beau lacom
până când sarea se așterne ca o pojghiță
pe degete pe mâini pe brațele roase de singurătate

nu te mai regăsesc nu mai este decât străinul
cu resentimente largi dureri viscerale
spasme care te culcă peste ochii morților
și urlu acum la marginea ta
departe în lanul de rapiță
prin care mă aleargă haite de câini turbați
voi obosi mă vor sfâșia și nu o să îmi pese
orice pradă își recunoaște gura care o va devora

voi traversa fiecare colț din tine fără să mă feresc
de lighioane le voi privi supusă în ochi
le voi unge cu sarea ta le voi mirosi sângele
să îmi rămână amprenta sălbăticiei tale pe gât
ca un stigmat