ÃŽn cer


Mi-e dor să zbor !
Mă simt în mine vânt ușor,
Cu ochii către cerul drag,
Cu brațele deschise larg,
Nu înțeleg de ce mi-s tălpile lipite-n praf.
Mi-e gura însetată de avântul către cer,
Cu pieptul ridicat înspre mister,
Sparg aerul ca o corabie cu bot de fier.
Þinând sub mâini șuvițele de vânt
Plutesc râzând în gând.
Dar gleznele mi-s tot lipite de pământ.
De sus văd totul în rotund cuprins,
Mă umplu de putere pe abis
Și liberatea-o gust în fel ce n-a fost încă zis;
Simt viața cum se întregește-n sens deplin
Cu bucuria suflului dintâi divin,
Și nu mai are înțeles nici timp, nici chin.
Și tot nu înțeleg cum încă stau lipit de tină,
Ca într-o veșnic ispășită vină.