Dacă toate întrebările ar avea răspuns
și iubirea ar câștiga războiul cu sângele
într-o înserare ce ar putea fi ultima
în fiecare celulă s-ar dizolva pacea
rodnică precum cancerul și fără scop
deși ne-am ceruit cu grijă urechile
deși ne-am estompat în cenușiuri
dar ne-am tatuat curcubeul pe frunte
de abia mai deslușim nuanțele pure
e o antimaterie în noi care dictează
chiar mișcarea browniană a neuronilor
ni se dictează în somn discursul de mâine
mișcarea unghiul loviturii retragerea
și totul devine posibil oriunde oricând
dacă ferestrele pot fi turnate din oțel
în loc de uși am putea pune ghilotine
dacă lanțurile ar fi bătute din flori negre
pușcăriile dacă ar mirosi a levănțică
deținuții ar citi dylan thomas ivănescu
chomsky dante și sonetele lui shakespeare
tristele arta iubirii ulysses ramayana
dar noi rămași în afară nerăbdători
greu încolțind la umbra prietenilor
din panteonul mort al scriitorilor lumii
am putea folosi spori în loc de cuvinte
polen puful staminelor pe limbă
și degetele ne-ar îngrășa pământul
mai lent decât înjumătățirea uraniului
în timp ce zâmbim cu toate focoasele
sub tălpi și cutia pandorei iar pletele
meduzei nu mai sperie pe nimeni
noi suntem vandalii cu telefoane mobile
noi ne scriem numele pe piramide
după ce am răstălmăcit tot ce era
nerăstălmăcit după ce am urinat
în vacanța mare pe sarcofage etrusce
am spart nasul și urechile lui orfeu
am împușcat profesorul charismatic
am incendiat tablourile celebre
am lovit fecioara lui michelangelo
am râs de poeții cu statui sau fără
am bătut ologii și orbii din plictiseală
am violat și ne-am bătut joc de viața
în toate fazele ei banale și extraordinare
dacă am crede toate jurămintele false
că politicienii ne-ar spune și adevărul
de parcă ianus s-ar putea privi în oglindă
dacă ei și-ar întoarce pe dos buzunarele
s-ar vedea pete poate de sânge închegat
și fițuici cifre numere cu socoteli de acasă
cu parole mai tari decât iarba fiarelor
care deschid conturi secrete din insule
dar unde-i belșugul frust al orelor pierdute
după ce în zadar am încercat să exportăm
doina eminescu dorul plaiul ce mai este
neadumbrit nescuipat nepângărit încă
neprins în colbul dosarelor pământii
pe care le disecă mereu oameni cu măști
inspirând duhoarea atâtor cadavre
uitate aproape virtuale peste timp
anonime martiri fără cruce pruncime
sau naivi din naștere îndopați cu marxism
cu un ochi pe făina de opiu și cu altul
pe blidul de linte dar niciodată sătui
iar când nu va mai fi nici o pădure
vor arde mocnit biblioteci sub cazane
riscând să își piardă cuvintele
dar li se face tot mai mult loc pe lume
mulți renunță în fiecare dimineață
și sar cu parașutele de pe blocuri sau
se scufundă în ocean lacrima peștilor
cei care pleacă pentru o idee cât vârful
de ac îngroșând rândurile pelerinilor
desțăraților globetrotterilor cu o carte
mai veche de răsfoit iarăși și iarăși
în bagajul greu ușor aproape departe
singura moștenire pentru cei de dincolo
care s-au exilat în utopia fără regrete.