Am ajuns să mi te descopăr
Ca pe un înger în prealabil,
Mituind cu zâmbete și mângâieri
Zarea viselor din vecie.


Pot să mi te sintetizez în sărut,
În nebunia dorului de ființă
De pe buze,
Nestrivind însă, logosul
În fărâmi de pământ.

Rămân Adamul de după Evă,
Îngândurat de înflorirea merilor.
Aștept somnul teilor
Cu năvălirea domoală de miei.

Păstor de suflete,
Ce culegi în dimineți
Roua de roze,
Picură-mi esența înfloririi
pe rănile ciumei
de tristeți și necredință!

Bucuria mea de om
Cu bucuria ta de femeie,
Răsare mereu în sclipirea din ochi
Și-n dorul de pe buze.

Neliniștea noastră de stele confuze
Se stinge și răsare mere
Precum cerul.

Nu pot altfel mai bine,
Decăt să rămân
Adamul de după Evă,
Cu umbra gândului
În pomul vieții.