PE CULMILE OSTROVULUI



*
mereu în vălătuci de ceață de mâini înfășurat
un fuior de cer în alambicul din debara
cu dragostea un spectru sub pardoseala de celofan
subțire infam rece cronometru

firele de tutun îndesate în foi falice
mereu cu mâna la gură – obscenitate și
gropi de zâmbete putregaiuri cine își lasă
neamul în pădurea urbană grăbit

și supt de propria-și istorie
să-și rupă hainele la ultimul etaj al suferinței
căci aproape nu nimeni nu doarme
în sătmarul de chihlimbar precum moartea


*
să iei un popor și să-l împarți
în nenumărate membre la o parte din noapte
- e nevoie să mai spun „o noapte a istoriei”?
și cea mai de jos să te strecori prin

întredeschiderea ferestrei dintr-o căpățână
de cal ori mai mult de zahăr
apoi șezi cântă-mi iartă-mi
cum îngerul curent e de gardă

de amputat nu poate degetele din fașă
amprente mici populează acvariul
prin care te privesc
să-mi lași ochii veseli precum moartea

ce are în comun un zâmbet de copil
cu feriga adusă din spate pitică ușor
de deviat și prin umanismul ei descărnat
in folio ediție de lux în miniatură

de ce intră în joc saboții micuței
cu sufletul în floarea de cireș
rară pasere din porțelan sfărâmicios
țâșnind vertical din zoaiele ostrovului

rătăcit pe culoarele de sus în jos
la rândul meu un os dintr-un os atipic
neamului meu pe străzi pe scări m-așez
cu brațele pline de flori precum moartea