De-abia acum
începe drumul nostru
către nebănuite lumini.
De-abia acum
vom străbate cărări
neatinse de gând,
neumblate de inimă.

Ne vom pitula în pământ
asemenea unui pui de "porumb",
scuturând în noi
întru rodnicie,
eterna sămânță a facerii.

De-abia acum inimile
ne vor bate
ca două clopote de jar
atârnate ne-întâplător
de tâmpla stelelor.

Secundele vor cere
înnobilarea dorului
chiar și-n neant.
În urma zborului ce va urma
luminile din cuvinte
vor sălta de-apururi
întru bucuria învierii!

De-abia acum
după atâta tăcere
vom coborî din tâmplă în piept.