se prelinge pe ziduri umbra
conturul diform își caută alb marginea dinspre drumul apei
a scrie despre oameni cu sânge proaspăt
de parcă te-ai fi născut ieri din dragostea părinților tăi
a scrie despre simplitatea femeii îmbrăcată în negru
despre tăcere și resemnare
până la urmă rămâne doar linia subțire
pe care am desenat-o odată demult
pe vremea când îmi era teamă de numele meu
de nașterea mea de îndepărtare

somnul pământului iarna
zâmbetul băiatului de la metrou
liniștea prietenilor mei călătorindu-și cuvintele
spre țări din ce în ce mai îndepărtate
luminile și vitrinele acestui oraș stingher
mi-au adus mereu liniștea

o risipire ciudată înalță zidul umbrei ce am să fiu cândva
nici prea târziu nici prea devreme
până atunci hotarul nestatorniciei îl port la vedere

într-o zi voi scrie despre mine
ca și cum nici măcar nu aș fi trăit vreodată
într-o zi mă voi aduce jertfă omului
într-o seară de mai voi scrie despre soarele care a trecut astăzi
prin orașul meu de acum
până atunci zidul rămâne mereu
atât de aproape
atât de aproape

asculta poezia in lectura autoarei