Am urcat treptele zilei
În casa pe roți a tramvaiului-
Râșniță de capete înfierbântate,
Secerate în zori.

Oameni din cartier m-au dat la o parte;
Au renunțat la orgolii-
Consiliul degetelor acceptă monezile mici,
Semnele galbene ale semaforului.

Am schimbat numai colivia.
Înrudit cu zborul razant al rândunicii
Și cu mersul pe jos traversez,
Ca un ac pe cadran, Universul:

Citesc peste umărul paznicului de noapte.
Stelele și luna sunt toate la număr pe cer
De ce și-a pierdut slujba?-
Își mestecă neputința cu vocea putredă
De comunicat de presă.

Oameni din centru m-au adus alături
De imprescriptibila pată a orașului-
Ghemuită pe scaun, ca o arbaletă.

Ocara aurolacului; definitivă,
Capac de fontă, nu admite replică.
Ochii lui nu sunt mai limpezi decât apa leșinată
În circuitul închis al fântânii arteziene.

Noi, ceilalți, măcinați de griji, pulbere amăruie
ÃŽn oglinzile vatmanului imperturbabil,
Rătăcim în linie dreaptă.