Privesc lacrimile din ochii tai si plang... In cetatea lumii e-atat de multa liniste incat nu mai stiu sa rostesc cuvinte. Am uitat de mult cine sunt si ma scufund usor in cenusa propriilor vise sperand ca intr-o zi sa redevin lumina...Un strop din acea lumina care, atunci cand cerul plange la hotarul dintre doua lumi, creeaza intre ele curcubeul. Sapte culori... sapte zile... iata forta genezei!
In chiar aceasta clipa, clepsidra a inceput sa inghita un nou sir de \"maine\" si sa-si scrie istoria cu lacrimile noastre aflate in cautarea unui curcubeu. A unui curcubeu care sa refaca la capatul sau oglinda sparta in doua la inceputul timpului, in care privindu-ma sa te regasesc pe tine si sa cuprind cu mintea intreaga lume. Pentru ca la capatul clipelor sa-i deschid visului colivia ca sa zboare in nelinistea celui mai albastru dintre ceruri...
Doar ca, din cand in cand, ma ratacesc, uitand ca atata timp cat hotarul exista, nu va exista un curcubeu, ci doar doua capete ale aceluiasi drum.