Imi pocnește tâmplei ochiul-spirală
Refugiul corăbiilor odată sculptate-n trupul femeiei
Cu pași repezi se furișeazșă timpul prin coridoare
Nesomn cerșind zidurile de carne vie
Oglinzile dorm
In camera mortului albastru
Acolo unde somnambule balerine
Iși arcuiesc țipatul
Patului prenupțial
Tăcerii
Peștele cosmic ridică vălul Ofeliei
Am mâinile mânjite de deziluziile
Semenilor de iubire
Am pântecul pocit de avorturi
Când copiii lumii au venit
Să își pervertească Patria Făgăduinței
Am văzul sfâșiat de zarurile aruncate
Necunoașterii
Și omul de pe cruce
Vrea să își ridice
Miza
Sunt cel ce și-a pierdut
Dreptul de a fi rescris
Dincolo de pragul
Unei ființări iluzorii
Sunt geamănul neîntors
Pântecului plin ochi
De furie resemnată
Sunt seringa continuu înfiptă
În vena demiurgică.