Aș tăia lutu-mi cu lama
din el să iasă
doar pentru tine
apa cărămizie.

și suspinele durerii
le-aÈ™ arunca
în scoarța copacului
putrezit de veacuri.

aÈ™ arde amintirile
ce mi-au rămas,
ba chiar cele viitoare
le-aÈ™ arde toate acum...

și pulberea rămasă
ți-aș culege-o
fir de fir...
să o sădești, în grădină-ți.

aș frânge lacrima din suflet
și aruncând-o în noroi,
l-aș velnici în
izvor de lumină...

aș face orice, nu m-aș căi
că toate-ți datorez, necunoscutului,
ce-mi ești în inimă, în gând,
în sânge...mereu cu mine.