Vad,

iata ca frunzele m-au acoperit,

doar chipul mi se mai zareste in pamant,

si ochii incep sa mi se inchida,

incet,

pleoape uscate,

ruginite de prea mult ascunse lacrimi,

lin

norii plutesc pe intinsul noptii,

se ascund,

iar vantul imi arunca in orbita stanga

o frunza goala,

oprindu-mi genele

curbe.

Prin nervii ei,
inca vii,
in ochi imi curge intuneric
si liniste.

Te vad.

/12.10.2000/