S-au scurs de mult toti anii nostri,nimic n-a mai ramas
Si la ferestre stau ca monstri,figuri de oameni fara glas.
Ce timpuri vechi si moarte toate,ne-ntampina la ceasul viu,
Pe cand ascuns gandirii noastre,pluteste-al timpului pustiu!...

La margine de nopti fatale,ne sta nimicnicia trista,
Cu ochi de rosu aburind si cu imagini de ratata baletista.
Doar pendulari fara sfarsit,taceri si vechi metehne,
Mai indraznesc din ceas in ceas,pe noi sa ne mai cheme.

Si ochiul nostru pamantean,intors de mult spre sine,
Nu mai zareste pasul lumii, lipsita de lumine.
Ne clatina iar umbre stramte,cu glas de canceros,
Pe cand noi coboram adanc in ape,pe usa cea din dos.