Ce dacă păpușarii
ne otrăvesc
încet?
Păpușile din cîrpă
de ace nu au
teamă.
Veghez atent din umbră,
ca un anahoret,
frămînt la coca vieții,
să nu se devină
zeamă.

Ce dacă nu mai credem
în boabele
de grîu
și rătăcim prin beznă
cu gîndul spre
lumină?
Ne consolăm cu albul
pietroaielor de rîu,
sperînd ca-n apa moartă
să prindă
rădăcină.

Ce dacă mergi alene
ca într-un
ritual,
spre punctul α, β
cu unduiri obscene?
Eu te privesc
domestic,
n-am nici un ideal.
Aș vrea să fiu
Ω,
dar mi-e atît de lene...