În dimineața aceia, aplecându-mă în afara ferestrei, contemplam obișnuitul peisaj, totuși... schimbat.

Străzile înălbite zăceau nemișcate printre oamenii înfofoliți care se deplasau, cu o anumită grabă, în lungul și-n latul lor. Casele, cu acoperișurile pline de zăpadă, păreau prăjituri pudrate cu zahăr. Coșurile aruncau fumul gros spre cerul lăptos, în timp ce îmbietorul miros de pâine proaspăt coaptă, purtat de o dulce adiere a vântului, de la brutăria de peste drum, se răspândea ușor în aerul rece.
Copiii, îngrijit îmbrăcați,
se duceau spre școli,
alunecând din când în când...

“Dimineața aceasta este cu adevărat o... dimineața speciala!”
gândeam, in timp ce picioarele îmi tremurau
și frigul mă-nvăluia.

Deodată înțelesei:
Eram fericit!




decembrie 1999








QUELLA MATTINA



Quella mattina, sporgendomi dalla finestra, contemplavo il solito paesaggio, e pure cambiato...

Le strade imbiancate giacevano immobile fra la gente incappottata che correva lungo i bagnati marciapiedi. I camini, tutti accesi, sputavano fumo a più non posso, mentre il fragrante profumo del pane appena sfornato, portato dal lieve vento dalla bottega del panettiere, si discioglieva dolcemente nell’aria. I tetti erano tutti coperti di neve, come torte inzuccherate. I bambini, accuratamente vestiti, si avviavano verso la scuola, scivolando di tanto in tanto.
-Questa mattina è veramente una mattina speciale –pensavo, mentre i piedi mi tremavano e il freddo m’immobilizzava...

Di colpo capii che ero felice.