CÃRBUNII APRINȘI
Spre ultima împărtășanie din viață,
Trupul a lăsat în urma sa
Și aurul, și zdreanța poleită,
Și îmbracă sufletul cu umbra sa.

Zvârlit în grabă în turma de oi
Sufletul începe dansul plin de șoapte
Pe scursul norilor de ploi
La braÈ› cu umbra ce desparte.

O!lume tristă de lumină,
În josul râului, curgând.
O! lume veselă lugubră,
În josul lacului, vâslind!

Purtați, la fel, pe-al lumii val,
Un dor nestrămutat de apă,
Legat cu sufletul barbar,
Ce se apropie, îl dezleagă și-l duce către mal.

Nestrămutat, în lumea care curge,
Rămâne dorul de adânc,
Lăsând în spate om și umbră,
Și brațele îmbrățișând.