Pârâie,
mârâie zorii aștia în mine,
se naște o zi,
care pe altul l-ar îngrozi.
M-au surprins după o seară
și o noapte de pace,
în care cadranul ceasului
nu a avut ce face,
în care timpul a tăcut
și încă mai tace.
M-au surprins smulgându-mă din liniști
și arucându-mă-n zi,
în ziua în care secundele mă lovesc mute,
mii și mii,
în care plutesc răstignit,
arzându-mă-n soare
și gândul meu și el mut,
poate,
să se gândească numai la noapte,
la prezența ta,
la dragostea noastră în șoapte.
O lumină neplină mă usucă,
mă ține departe
de calea lactee izvorâtă din tine
și de frumusețea ta violacee.

Seara nu mai cade peste lume,
noaptea nu mă mai strigă pe nume.

Pan
3.10.2002