1

cu mare sfială bat la ușa fragilă
facută de vânturi, făcută de milă
preamagazinului care încape
în lingurița unei hârtoape
bat fără zgomot la ușa din sticlă
din apă din aer din sunet de-aripă
să-ntreb pe la unu dac-au adus
dacă țin, dacă e, dacă îs
despre Muntele-munte-al munților munte
imagine unică a sute mărunte
înmulțitoare, munțișori, de-nmunțit
imagine unică fără sfârșit
să-ntreb despre Munte-imago, mandală
de care îmi spuse-o Marie Magdală
desprăfuind neatent o sandală
- Devreme
Emult prea devreme. Imaginea unicului
Nu e în schemă
Și nici nu ține de Magazinul de Timp
Încercați la apus într-un alt anotimp
Vi se revelă, desigur, un soare
Înconjurat de atâta candoare
Încât răzulițele care-l străbat
Vi-l vor da negreșit pe-acel unu-ntrupat

Avem timpul cărării, umblării, vederii
chiar și-al greutății(cereți-l pe-al mării)
avem timpul florii și timpul desfacerii
Dar nu timpul unic, suprem, zis al coacerii
Avem timpul calului înainte de naștere
Sau timp suspendat într-o minus cunoaștere
Avem de-ajuns timp pierdut, timp găsit
Și chiar pentru unii timp fără sfârșit
(De fel se livrează sub forma istoriei
Naștere-moarte, en gros, și memoriei
Îi rămâne foarte puțin. Puțin țintirim)

2
la orele două sfios întrebai
dar dublul, sosia ori cuplul, îl ai?
de Doi întrebați mi se pare un risc
în brațele noastre veniți prea la fix

Niciodată doiul nu se lasă-ntâmplat
Eu nu auzit-am, poate bărbat cu
ființa iubită să fie în lume

Dar dublul, sosia ori cuplul sunt glume
Verdele nu se potrivește cu frunza
Barem unu cu unu, copil cu lehuza
Nici vântul cu aer, lumina cu steaua
Ușurința cu zborul, greu cu ocaua
Nimic nu se potrivește cu doi. Doiul e fix. Nu putem înapoi
Și nici înainte prin timp judeca
Dacă mâna e-a cincea, dacă apa e grea
Pentru doi timpul este mult prea precis
Încercați magazinele pentru dor, pentru vis
Acolo se-ntâmplă ca inima, una
Să fie alături de alta într-una
Afară de asta se poate cuvântul
Să cadă odată (perdelele, vântul)
Odată cu ce denumea și atunci
E-un doi întâmplat. Dar cuvintele-s spelunci
Unde –ntâlnirea cu lucrul e-ntâmplătoare
Ascultați-mă bine. Lăsați loc de mirare.

3
La ora trei hotărât am sunat
Să-ntreb de treime - sfios
copil și bărbat, Trup, Spirit, Suflet
Să pun în rastelele pentru secundele
Cinelor mele.
-Prea târziu!
Prea târziu ați venit
Treimea aceasta nu are sfârșit
Tată , Duh și un Fiu
Trecut, Prezent, Viitor
Naștere, Nuntă, Omor
nu le avem

Noi, prieteni, venim prea târziu
Nu știu dacă cerul este pustiu
Nu știu dacă marea s-a săturat
de Cuvânt și-l aruncă în pești, grețoșat
Nu știu de-Nceput, Cuprins și-Ncheiere
Dar Treiul e poate al altelor ere
dar totul e Trei, noi toți suntem Trei
Încearcă alături te rog dacă vrei
La drumuri, la gesturi și lacrimi
Dragi de-mi sunteți nu puteți să fiți sacri-mi
Și Treiul e-o umbră de aur mai scumpă
Decât însăși Ideea de trei – e o nuntă
Ce mult prea târziu o mai cauți prin lucruri
Avem lăzi, avem plante și sucuri
Dar Unu în Trei nu avem, nu se poate
De mult mi s-au pus la acestea lăcate
Știu că e pentru cei ce le-au fost refuzate
Și unul și doiul și toate
Dar veniți prea târziu, de altfel, magazinul
Își simte demult decăderea, declinul
Tot mai greu pe aceste prelungi coridoare
Întâlnești câte-un sine, întâlnești o mirare
Încearcă să uiți, este unicul sfat
Dar să nu spui cumva care cum ți l-a dat
Nu știu ce să-ți spun, să te bucuri, ești viu
Dar, voi, dragi prieteni, veniți prea târziu