m-am abătut de la regulă,
am început să devin așa cum nu credeam
că voi putea fi vreodată.
Am cunoscut fericirea de a putea fi fericit,
am simțit că era mai aproape de mine
decât mi-o închipuiam de obicei.

Am cules-o ușor de pe luciul izvorului.

În spatele meu nu mai era nici o urmă de muritor,
în spatele meu veneau făpturi divine,
în spatele meu se adunaseră inorogii,
Ielele horeau mână-n mână cu știmele,
Vârcolacii uitaseră să se mai năpustească,
Demonii erau apucați de cozi
de nu știu care dintre aprozi
și dracul cel negru începuse
să-și facă întruna cruce
și să îngenuncheze în fața minunăției.

Dincolo de toate acestea nu mai erai decât tu.
Iar eu te priveam neputincios...
Erai năluca mea, fericirea de a putea fi fericit.

Cinci ale lui februarie
al anului două mii.