Toamnă zăludă, toamnă nebună,
ia-ți berzele șchioape
și plecă spre sud!
Nu-mi mai chinui amiezile
târaite deja-ntr-o lumină amortitî!
Nu mai vreau să te văd!
Nu mai vreau să te aud!
Toamnă nebună, toamnă zaludă,
ia-ți verdele acum muribund,
palid ca azima sfântă
la lumina lumânărilor,
ia-l să-și dea ultima suflare
cât mai departe de noi și uitare!
Toamnă zăludă și fără suflet,
ia-ți frunzele moarte,
lacrimi însângerate
ale verii apuse în noi,
du-te nebuno,
înfășoarăte-n ploi și noroi
și ia cu tine toate păcatele,
păcate nespuse, rămase în doi!
Amurgul oricum se va naște
din bucurii despuiate de frunze,
și azi ca și mâine,și mâine ca ieri,
cu dor nebun agățat în ramuri,
dor de ierni și de-nsorite primăveri!