Doi pași pe trepte mari, de piatră,
Alți trei mai mici pe lutul lunecos,
Un pas s-a frînt, altul n-a mai putut
Să țină ritmul
Și ai căzut pe-un miez de noapte
Străbătut de licurici cu aere de faruri.
Nu mai simți decît un fîlfîit cu iz de iască.
Mai poți să ții ochii deschiși?
Uite, dincolo de tine crește un cîntec
Despre soare și gărgarițe...
Nu îl auzi, nu poți să-l guști.
Nu mai e cîntecul tău,
Nu mai e cîntec, pentu tine
E vaiet de timp nimicit de vînturi
Albastre, cu mirosuri aspre, de ghețuri.
Te du și dormi, trage-ți sufletul prin trup,
Lipește-ți gîndul de drum și-ncearcă să visezi
Copaci cu ramuri grele, aripi înspre pămînt, aripi,
Aripa mea ocrotitoare peste visul tău.
Mîine nu mai există, nu mai are culoare, e numai sunet
De pleoape, de inimi care se odihnesc.
Dormi!
Te voi deștepta într-o altă zi.