La început a fost un punct,
Doar o sămânță de întuneric
În deșertul alb din fața ochilor săi.

Apoi, ușor-ușor,
O linie începu timidă
Să facă primii pași spre capătul lumii,
Râul prinse a curge
Cu un șuvoi abia auzit,
Îmbrățișând în undele sale
Umbrele norilor sărutați de briza amiezii,
Fire de iarbă străpunseră pământul nou-născut,
Sorbind cu patimă mierea razelor de soare,
Sălciile foșniră nelămurit,
Iar ea
Întoarse capul și îi privi în inimă,
Buzele-i zâmbind întrebător.

Creionul se prăbuși pe podea,
Dar zgomotul muri înainte de a se naște.

Degetele lui
Mângâiară vântul prin sălcii
Și obrajii fetei de grafit.


Leiden, 26 august 2001