Nu mai stiu unde era
intrebarea.
Cred ca a ramas
pe ultimul rand
in sala de cinema.
Imi amintesc doar raspunsul
venit ca o adiere
de parfum fin:
"Te iubesc!"
S-a cuibarit langa sufletul meu
in trecere lasand,
in coltul ochiului stang,
o translucida stea
cazatoare.

De emotie
compostorul s-a inecat
cu biletul.
Cineva i-a aplicat
repede
manevra Heimlich,
bucatica de hartie scapand
intacta
din gatlejul mecanismului.

In jur, priviri intrebatoare
se amestecau
printre soaptele nedumerite
ale calatorilor.
Nimeni nu stia
de unde au iesit cele doua cuvinte
si nici
incotro se indreptau.

Numai eu,
cu privirea agatata
de cerul ochilor tai,
am ramas in nemiscare
nemaistiind
daca pulsul meu a mai zvacnit
vreodata
atat de zanatic.


18 octombrie 2002