in fiecare dimineata,
iesim la vanare de fluturi
pe plantatia de sub canapea,
cu degetele ravasite de vise,
dezarticulati si lungi
precum fumul din pipa de
lemn de nuc a bunicului,
ne uitam unul la celalalt
ca intr-o oglinda,
ne aranjam suvitele grizonate
si zambim franjurilor de lumina
de pe tavanul cu paianjeni de rasa,
ne ridicam reciproc valurile de dragoste,
sarutandu-ne ca pentru ultima oara


seara,
rusinati de
prea lunga cale de peste zi,
ne deghizam in
nostalgici cu aripi vinovate
si ne molipsim
de vanare,
de fluturi,
de dragoste,
suntem noi si atat,
ne trimitem vederi
de pe o parte spre alta a patului,
ne visam carunti in pijamaua de brocart a poemului
abia inceput:

budoarul,intesat
cu livresca parere de rau,
ne sopteste ceva despre Philemon si Baucis