Ce limpede-i lacul
Sub patima nopții,
Cânta pitpalacul
Vecernia morții,

Mișcau crucile
Prin lunci de morminte
Și-n tremur ulucile
Îmi călcau pe cuvinte,

Iar gânduri uitate
Sub margini de lut
Îmi strigă-ntristate:
“Murit-ai de mult!

Și degeaba uitării
Lăsat-ai uitarea,
Căci valurile mării
Le-adună tot marea,

Nu plânge, nu râde
Când simți trecând vântul,
Tu mori și se-aude
Cum te-nghite pământul…”.