Cu un sunet cristalin de cristal spart
priveam cum totul incet incetinea,
pe marea cea mare a unui vis pierdut,
iar in adanc inca un mort murea.

Era doar el, sarac bogat in amintiri,
nascut orb vazator ca si noi,
cel ce a cautat, negasind, trairi
de absolut relativ facut din noroi.

Ei si? Inca un mort ce moare!
Oare ce vreti voi sa opriti oprindu-l?
Mai bine ascultand, auziti ce-l doare
si sa traiti invatati, invatandu-l

Privesc la tot, cristalin sonet de cristal spart,
sfarsit vine dupa sfarsit, ma opresc si-ascult.
Iar ma intreb, invatand, ce-a fost invatat
despre un mort ce a murit demult?