Pavajul ud, miros de gură de canal,
mușcata roșie-n ghiveci cu fundă din hârtie creponată,
oameni grăbiți, în haine ponosite,
muhaiele mânate de nevoi,
foi de ziar risipite la colțul străzii, o zi ca ieri,
o zi ca mâine,
doar altă zi
din șir de zile tulburi, zile de lacrimi scurse în bărbie,
în sân, în pagina de calendar,
o zi alunecând în nu mai este
cu fiecare spațiu câștigat de arătător pe urma secundarului.
Ce bine alunec printre toate,
mă mulez pe ele ca o eșarfă de mătase albastră
pe gâtul alb de prințesă dusă la ghilotină,
mă adaptez cu fiecare mișcare,
cu fiecare zvâcnire a ochiului stâng, cel care îmi spune că e lună plină
de vârcolaci cu guri de urlet cerând glonț de argint.
De ce mai vrei să stai aici, m-ai întrebat, și ți-am arătat semnul dragonului încrustat pe ceafa mea, chiar sub golul acela mic
unde se bulucește parul în șuvițe moi ca pleoapa de copil
proaspăt îmbaiat, levănțică.