La miazăzi, călăii clipei se pregătesc
să incendieze zilele neinițiate încă.
Ambră topită inundă caverne vegetale,
umbrele se iubesc străine pe-asfalt,
în piețe bufonii calcă pe tăciuni,
din vitrine stradale, manechine laice
varsă balsamuri și blesteme inflamabile
peste biblioteci volante de rugăciuni.

Visez un zbor ce n-apaține-acestei lumi.

La miazănoapte, demiurgii clipei
răstoarnă comete din conuri de umbră,
zdrențe de lumină peste umerii lumii
închipuiesc pașii mei neînfăptuiți încă
netezind înainte drumuri de zi,
umbra-mi hrănește guri de pământ
cu relicvele dorințelor neîmplinite
și zboruri reiterate derizoriu în minte.

Mi-e tare dor de cumințenia iubirii dintâi.

Oarbă, bunica-mi descântă șușotit
echimoza sângerândă din frunte
și ca un dinte aproape târziu de cristal
cornul nebotezat al licornei erupe rebel
dezlegându-mi aripi din stâncă.
Tatuată pe crupa stângă și tâmplă
port crinul eclipselor parțiale de stele,
astfel, mă pregătesc de prigoană

cu ultimii ani stigmatizați de neantul din ele.

28 noiembrie 2002


Din volumul "Geometrii singulare",
sept. 2003, editura Pro Transilvania, Bucuresti