Am inceput un joc care a
degenerat intr-o iluzie perfida;
Tu nu mi-ai daruit decat petale afanisite.

Nu mai vreau sa stiu acum
cine a rostit cuvintele mai sterpe
sau cine le-a dat culoare vie.

Am crezut ca „noi” e o realitate calda,
dar tu mi-ai aratat doar ferestre amortite
si te-ai ascuns voit in alta lume.

Pamantul a retinut urma pasilor mei,
dar am refuzat sa-ti las semne pe frunze moarte
pentru ca stiu ca le-ai fi citit pe de-a-ndoselea.

Cand ochii tai vor indrazni sa-mi priveasca fiinta,
cand pasii tai vor inceta sa ma ocoleasca,
atunci, da atunci, ar mai exista o sansa.

Dar, se pare ca tu nici nu mai esti viu
si nici un gand nu te mai indeamna catre mine,
iar eu, vesnic eu, scrutez in azuriu dupa ochii tai de pamant.


1 decembrie 2002