Noi si pãmântul

Atitea stele cad în noaptea asta.
Demonul noptii tine parca-n mini pamintul
si sufla peste-o iasca
naprasnic sã-l aprinda.
In noaptea asta-n care cad
atitea stele, tinarul sau trup
de vrajitoare-mi arde-n brate
ca-n flacarile unui rug.
Nebun,
ca niste limbi de foc eu bratele-mi intind,
ca sã-ti topesc zapada umerilor goi,
si ca sã-ti sorb, flãmând sã-ti mistui
puterea, singele, mindria, primavara, totul.
In zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul noptii o sã piara dus
de-un vint spre-apus,
în zori de zi as vrea sã fim si noi
cenusa,
noi si -- pamintul.