Timpul iti aruncase pe ochi
Valul gros al confuziei
Si nu ma vedeai,
Nu ma mai vedeai,
Pipaiai nauc aerul
Conturului meu.
Ma auzeai doar.
Si eu, din dorinta
De a te nu te lasa singur,
Am intrat sub valul gros,
dar tot nu te-am putut imbratisa,
Era prea gros,
Crestea prea gros, intre noi.
Mai gros decat mainile noastre,
Intinse, impreuna.
N-am gasit drumul spre tine,
Ci doar pe cel inapoi.
Am ramas insa acolo,
la picioarele confuziei,
Sa ma rog sa poti iesi
Singur,
pentru ca vocea mi-a spus:
Iubirea ar trebui sa-i arate
Calea, daca nu,
Ar fi mai bine
sa-ti vezi de drum.