dansez cu mine insumi prin noapte,
maine trebuie sa ma scol la sapte
dar cine mai pune la socoteala si somnul
in marea ecuatie a visarii,
unde omul ce sunt se ridica pe varfuri
crezand ca va putea prinde luna intre palme,
iar printre degete va reusi a scapa
de umbrele indoielii,
pe podele sculptate in cenusa si fum
de sufluri renascentiste aproape divine,
pe sub mantii de niciodata acoperind umerii
de acum,
unde dimineata nici nu mai vine...