Au! Ma doare unde nu esti!
Ard ca de-un fel de febra, turbare,
ma junghie tot dinauntrul si dinafara,
iar tu umbli cine stie pe unde,
sa rezolvi probleme nepasatoare...

(E de mirare cum zici ca arzi
ca Roma-n vremea lui Nero
si nu-ti urla vecinii-mprejur ingroziti
de uriasa dogoare...
si nici o limba de flacara nu
fuge din soare.
Oare...nu cumva delirezi,
draga mea stea de mare?!)

Au! Urlu de ciuda,
ma-nebuneste gandul ca nu stiu
cum o sa fie sfarsitul.
Ba stiu, dar nu vreau!
Ti-ai infiltrat peste tot axonii in mine,
nu mai am nici un loc al meu...

(O, da! sunt unii ce ma adora,
imi canta ode impunatoare,
de parc-s loviti de blestem.
Oh, artists! as putea spune,
ori, mai simplu: sunt beti!
In schimb, ma bantuie-o intrebare:
am I a demon or an angel
for them?)

Au! Din asa ceva se moare!
Mi-e gandul tot o sudoare.
Nu esti si esti,
esti si nu esti.
sunetul vocii tale,
aroma fiintei tale,
privirile tale,
mainile tale,
minciunile tale,
spaimele tale...
Mi-e rau. Imi lipsesti!