Am intrat în casa zilei de joi
Cu inima stârnsă și puțin nedumerit.

Cuvintele se împiedicau de tocurile ușilor
Ca atâtea picături de absint tremurând
Și acopereau podelele ceruite
Cu un strat subțire de sudoare și sânge.

Doamna era plecată,
Dar n-am așteptat prea mult, era frig,
Și foșnetul secundelor în fugă începuse să mă scoată din minți;
Îți mai aduci aminte... Eu? Nu, altul,
Parcă ieri pășeai printre rânduri,
Dar azi sunt singur și mult prea obosit;
Nu vrei să mă aștepți în lumea ta?

ÃŽn casa zilei de joi
Soarele apune printre gratiile ferestrelor din miazăzi.



Bruxelles, 19 ianuarie 2003