Cele ca tine
își păstrează pe noptieră legături de crengi verzi,
așteaptă altoiul.
Nepriceput grădinarul,
cu mâna nesigură,
crestează în ele urmă umede,
verde
și le împletește ba cu piersicul și cireșul,
ba cu mătrăguna și alunul,
nebunul!
Spre pierzania sa
ele rodesc după clipă,
când roze și dulci,
când moarte-n aripă.
Ziua sunt în ochii săi
ca cearcănul pe cer
de atâta culoare,
de pârg și-n același timp,
pline de floare.
Iar noaptea,
ascunse în oboseala mâinilor sale,
în sudoarea trudei sale de peste zi,
se arată iarăși proaspete,
verde arbust,
dulce la atinsul palmei aspre,
la gust.
Spre dimineață îl jelesc,
îl înmormânteză la rădăcina plină de sete,
ca să le facă un ultim bine,
un ultim act de creație,
hrănindu-le fructa din plete.

Pan
27.01.2003