imi siroia lapte cald printre palme,
mi se scurgea indraznet pe trup imbalsamandu-ma,
se infiripa incetisor prin cute adanci de timp trecut
si apoi se absoarbea -materie vascoasa- prin piele.

puteti sa-mi spuneti de acum cea Alba,
oricum stralucesc mai tare decat stelele,
lumina mea intensa va dainui vesnic
in lumea asta firava apasata de intuneric.

o sa sfidez si zeii prea puternici,
o sa le bat in geam cu un fulger
si o sa-i alung inspre caile tainuite,
unde doar umbrele mortilor salasluiesc marunt.

intr-o icoana mica, o sa pastrez
inlantuit de zari chipul zeitei hera,
iar la fruntariile pamantului va sta mereu,
ascuns in mantie cenusie un vrajitor netemator.

. . .

in neguri tihnite de vreme,
voi fi apus si eu blestemata ...


25 ianuarie 2003