Ce departe esti,întunecata mea iubită,
prin peretii odăii te văd ca prin sită,
si te-aud chemându-mă ca din altă planetă
si-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ti aud vocea suind treapta noptii,si suind in zi,
să mă ridic din pat ca o stafie,ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe ?

Da, e posibil,întunecatul meu iubit,
să mă auzi cîntînd chiar cînd voi fi murit,
să mă vezi aieve în cereasca oglindă,
si în părul meu stele să se stingă si să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrătisarea mea te va face să suferi
aducîndu-ti aminte, nu, să nu te superi.