Au dispărut de-acum și umbrele ce însoțeau plecarea zilei
Ca un alai de ciocli ce-și urmau stăpâna,
Făcând pe la răscruci din când în când cu mâna,
Întunecând treptat întreaga slovă a filei
Desprinsă de trecut din marea carte a vieții,
Purtată în vecie de un hain destin;
Plecarea lor grăbit-a intrarea în declin –
Sortit cândva și nopții în pragul dimineții.

Când firea-ntreagă doarme sub mantia cea neagră
Se iscă peste ape gâlceavă între duhuri,
Iar pui de vânt și-agață veșmintele prin stufuri
Atunci când după fluturi nerăbdători aleargă...
Când lumea odihnită se va ivi din haos
Rupând fâșii în sine intunecimea rece,
Voi ști că într-o clipă în neant se va petrece,
Că înc-o zi trecutul veciei face-adaos...