Picioarele mele lasă urme de ulei
pe viitorul care neincetat vine
si nu pleaca defel.

În șir de gâște coloana pășește-n cerc.

Dimineața mă spăl,
cu inima sclerozată ciugulesc
ziarele de pe bancă.
Mă gândesc
la excepțiile tuturor regulilor,
legaturile le fac întotdeauna
cu câteva strazi de joi.
Timpul se modulează
în abstracte formule matematice,
în care cauta expresia
aproape materială a morții.
Misterul devine certitudine.

A coborât uimirea oare
peste acest oraș afurisit?
Noaptea trecuta am visat
ca teama a trecut.

O sa-mi iau o mașina mare, dată-dracului,
fiindca iubesc viul condamnat la moarte,
iubesc lumea căreia i s-a dat
dimineața și simțirea,
iubesc tradafirii aroganții și dafinii roz
și citesc mereu scrisoarea ta albastra.

Dar,
mă înabuș din lipsă de timp,
de lipsa de oxigenul distanței,
corsetul mă strange la sfârșit de bal.

Condu- mi-a spus Dumnezeu,
fii atenta
pe unde te duci.