M-am ridicat la vrerea ta, stapane.
Nu am fata,
formele mi s-au dizolvat,
in sangele jertfelor
e greu sa te obisnuiesti cu animalele paganilor,
Nu te speria,
timpul e cel care te inconjoara,
framanta-ti degetele
cu frunze de laur
si nu-l mai risipi,
nu-l intemnita in pamantul tuturor oaselor.
In curand
noaptea va rasufla ranita,
si zeii mei vor scoate capatanele afara,
atunci ma vei ajuta,
imi vei casca gura,
imi vei zdrobi limba in pumni,
da, asa ma vei ajuta
sa pot sa-i inghit,
in sticla mea nu exista loc pentru mai multi.
Contururile s-au topit
si am ramas sa vad
pete
prin retine de pasare maiastra,
culorile intotdeauna tradeaza,
inaltimea e doar o chestie de perceptie,
nu te speria,
am folosit acest drum sub multe forme,
si sub ploaia jertfelor mele,
mi-am abandonat gura si ochii.
Tot ceea ce tradeaza.
De fapt, ce astepti tu de la mine?