Număr frunzele timpului
plutind in văzduhul livid:
Una...
Două...
Trei...
ÃŽl simt,
îl recunosc
în zgomotul de sticle,
în vocile dogite
ale persoanelor
de la masa vecină,
în scârțâitul creionului
și chiar în aerul sonor
ce-mi intră în plămâni...
Îl simt răsucindu-se dureros
în fiecare celulă din trup.
Dar mai ales
în firele de păr decolorate
pe care, fără rost,
le rup.