De cele mai multe ori,
lacrimile sunt de tristețe
căci noianul lor
ascunde corăbiile ce ți s-au înecat.
Acum,
oricât aș vrea,
vântul îmi suflă din față
și-mi umezește ochii.
Nu, nu plâng, în nici un caz,
căci mila altora este otrăvitoare…
Nu plâng, dar…
prăpăstiile ce se cască în mine
mă macină cu întunericul lor.
Ca un ecou disperat,
mă răsfrâng din perete în perete,
rătăcind drumul, într-una.
Tu ?
Tocmai treceai puntea
ce se legăna amețitor
peste stihii…