Astrul meu de foc
sâmbure de iubire
cu viză de flotant,
demult rătăcitor
și orbită frântă,
își trimite tangente
către nebuloasa taină
învăluită în tăcere
undeva în fața mea.
Înaintez ușor,
cu viteză de până la
două poeme-pe-veac lumină,
de teama abisului negru
(veșnic la pândă
cu foamea sa imaterială !)
și mă las absorbit
de gravitația ta
cu iz de caisă coaptă...
După câteva – doar -
schimburi șerpuitoare
de plasmă primordială,
furate stingher în umbra grădinii,
am simțit răscolindu-se
(cât ar da clipa
o singură dată din aripi !...),
albastrul reflux antigravitațional.
În timp ce mă roteam,
mai privii o dată
printre cele două tropice
la inelul auriu
ce ți se întrezărea
desenat undeva
pe marile întinderi
de la Nazca.
.................................
Târziu, pe un site,
doar warp-ii se mai auzeau
torcând fotonic
în coadă de cuvinte
spirală de amintiri.