Se ia o conopidă,
Care e un fel de varză cu flori
Și se admiră,
Se admiră iar,
Până la suprema prăbușire.

E frumoasă,
Pare gustoasă,
Apetisantă,
Fascinantă,

Dar florile o feresc de tine,
Chiar și fără ghimpi.

Privirea-ți lunecă pe ea,
La fel ea din mâinile tale,
Se hrănește cu nepriceperea ta
În a te ascunde
Și a-i evacua frunzele.

Impasul e evident,
Așa că așteptăm toamna
Cînd frunzele plouă și florile se coc
Sau mor.
Dacă mai ești în schemă
Vei trece spre altă plantă.
Dacă nu, experimentul a eșuat
Și cobaiul a dat colțu'
Intoxicat cu conopidă.