Ca o mireasă pură, în ziua nunții sale,
Cu păr de iarbă crudă, sclipind a ghiocei,
Înaltă și fragilă, cu ochi de căprioară,
Sosește primăvara, cu tot alaiul ei.

Pădurea, amorțită, de-abia-și ridică pleoapa
Și prin izvoare limpezi privește către soare,
Răstălmăcindu-și somnul în cercuri tremurânde
Și în fuioare albe, de aburi, călătoare.

Plesnind de tinerețe prin mugurii lor fragezi
Livezile, în zumzet voios de furnicare,
Își pregătesc febrile,-n cazarme subterane
Armatele de gâze mărunte și vioaie.

Și iată râul, curge nestingherit de ghețuri,
Doar tulbure-i, de plânsul zăpezilor de munte,
Câmpia îl așteaptă, din el să-și tragă seva
Pentru a pune viață-n semințele mărunte.

Mai picură din streșini a mieilor zăpadă
Iar babe cătrănite-și mai leapădă cojoace
Dar iată, primăvara s-a-nstăpânit în toate
Și-ncet, cu mare grijă, culorile-și desface.




19 martie 2003