povesteste-mi, prietene vechi
prieten in care m-am oglindit
cu puterea dinaintea inceputurilor,
despre cicluri de vieti disparute,
de vise ce parfumeaza cu iz concentrat simturile

aranjează-ți cămașa ce miroase a pământ
si continua sa-mi spui
patruns in fiorul cautarii
de ochiurile stramte intesate de atomi

in timp ce te ascult
visez sa stam in copacul cu ramuri galbene
al timpului pierdut fara a fi putut fi trait
e copacul prelungirilor
imprevizibil dar clar pregatit
in a nu ne hrani cu imbratisari in zenit

nu vei sti niciodata ce chip ti-am faurit
nici ce lumina avea camașa ta
vei povesti, netulburat
dar adanc fascinat de furtuni,
ne vei incrusta in mintile stinse
tabloul pseudo-duios al omenirii

peste copacul galben vor veni, lipiciosi, fluturii
sa imprastie lumina
ca un ospat din propriul praf fainos
sarurile pamantului se vor otravi
cu radacina lui adanc serpuitoare
o insula de corali peste tot va sclipi
populata, ca intr-un curios accident,
de buze din care va rasari, sarat si crunt,
sangele umilintei noastre
de carnuri puse spre coacere prin moarte.