Printr-o ușă de lemn ascult tărâmul.

Ce îmi șoptește chemările hipnozei .

Nu pot deschide ușa!

Nu pot deschide ușa!

Nici cu picioarele, nici cu pumnii!

Nici cu picioarele, nici cu pumnii!

Vocea mă doare de glas.

de glas.

Cuvintele mi se întorc ușuratic,

feline ucigașe cu tenebre de sens.

și mi se usucă gâtul

gâ-tul...

Capul mă doare undeva, în el.

undeva.

Năucă, mă-ndrept spre scaun,

mă așez uitănd de lacrimi

și simt cum inima îmi crește:

ding-dong, ding-dong!

ding!

dong!

Undeva, în ea, eu sunt nebună!

și visez stupid la tine.

Stupid, pentru că știu că-mi face rău

nu ești langă mine,

nu mă iubesti

nu...

nu...

nu...

mie.



Dar de aceea eu înnebunesc

sorbind din whiskey

ce îmi arde carnea respirației,

îmi amorțește sensul,

îmi dezgolește inima de inhibiții

și mă lasă pradă felinelor...

felinelor tale.