Statea intr-o parte,
sa nu-l vada nimeni.
Era o noapte cu stele,
luna abia se deslusea.

Dar el asta nu vedea,
ca era in jur asa.
El doar simtea,chiar
nimic el nu vedea.

Se ruga la cer,
la bunul Dumezeu,
sa-i deschida ochii,
ca sa poata vedea.

Vroia sa planga,
dar nu putea.
Nu stia deloc cum
sa citeasca un basm.

Era tare neajutorat,
iar Domnului nostru
i s-a facut mila de el,
de mica lui faptura.

A adunat toti norii
si le-a poruncit
sa se indrepte cu totii
spre tristul baietel.

Incepuse o ploaie,
cumplita si vioaie.
O picatura a cazut
in ochii lui curati.

Deodata se facu zi.
Soarele stralucea
cu multe penumbre
si albe lumini.

Vedea in sfarsit cerul,
iar in dreapta lui
a zarit curcubeul.
Se simtea pe deplin fericit.

Asa s-a nascut lacrima.