Din gândul meu înalt
pe dorul meu adânc în prelungire
îmi fac o axă vertebrală
cu două sensuri pozitive de iubire
ca două brațe-ntinse vertical a-mbrățișare
pentru strămoși și pentru lumea viitoare.
Prin punctul lor de întâlnire
orizontal țin brațele deschise
pe care-mi răstignesc singurătatea
și nopțile fără de vise.
Din când în când mai las o lacrimă să cadă
peste abscisa ce atârnă greu.
Trecând prin apă verticala de lumină
în inimă-mi răsare-un curcubeu.